duminică, 4 mai 2008

Litera S din Sluji



Asa cum am promis ieri, am sa explic pe scurt ce inseamna fiecare litera din modelul de lidership descris de Ken Blanchard si Mark Miller in "Secretul", cartea despre care am vorbit in postarea de ieri, 3 mai 2008.

S vine de la Scruteaza viitorul!

Un bun lider nu se lasa coplesit de problemele prezentului, de problemele operationale, ci isi face timp pentru a se gandi la viitor si pentru a-l planifica. El are o viziune despre acest viitor, viziune pe care o comunica echipei sale. Viziunea sa este motivanta si ii entuziasmeaza pe acestia. Liderul este credibil si toata echipa simte ca ia parte la ceva deosebit. Tom Peters spunea ca adevaratii lideri nu conduc departamente, firme, ci expeditii de cucerire, expeditii de descoperire si explorare. Poate vi se pare exagerat ceea ce spun gandindu-va la sefii vostri (sau, mai rau, la voi insiva) dar imaginati-va pentru o clipa ca at servi sub comanda lui Steve Jobs de la Apple, sau a lui Bill Gates de la Microsoft, sau a lui Michael Dell! Imaginati-va ce trebuie sa fi simtit colaboratorii lui Winston Chirchill in timpul Bataliei Angliei, sau ai lui Napoleon Bonaparte in timpul razboaielor napoleoniene! Putem sa ne dam seama ce simteau dupa devotamentul pe care il inspirau acesti oameni.

In acelasi timp, liderul nu-si poate permite sa-si ia ochii de la problemele curente, pentru ca nu ajungi in viitor daca dai faliment maine. Cum sa reusesti sa rezolvi problemele presante ale prezentului in timp ce fauresti o viziune despre viitor? Adevaratii lideri au intotdeauna timp sa se preocupe de viitor, pentru ca ei stiu sa delege responsabilitati oamenilor cu care lucreaza, eliberandu-si timp pretios pentru a se gandi la viitor.

Atentie insa! Delegarea de puteri subordonatilor, nu inseamna si delegarea responsabilitatii! Un lider este intotdeauna responsabil de ceea ce au facut oamenii sau cu puterea delegata de el. Un lider nu se ascunde niciodata in spatele unul subordonat atunci cand lucrurile nu merg bine!

Niciun comentariu: