sâmbătă, 10 mai 2008

I ultima litera din SLUJI


Inchei astazi seria de postari legate de modelul lui Ken Blanchard de leadeship descris in "Secretul" carte scrisa impreuna cu Mark Miller (postarea din 3 mai).

Intruchipeaza valorile

Un lider nu poate spera sa fie respectat daca nu face ceea ce spune, daca nu intruchipeaza valorile si invataturile pentru ceilalti. Se intampla prea des ca managementul companiilor sa ceara de la angajati sa accepte reducerea unor beneficii in scopul scaderii costurilor, in timp ce ei afiseaza un lux orbitor si egocentric. Se intampla prea des ca managerii sa ceara atasament fata de companie in timp ce demonstreaza o totala lipsa de interes pentru relatia cu angajatii.

Napoleon Bonaparte si Iulius Cezar marsaluiau impreuna cu soldatii si dormeau in corturi de campanie nu fiindca doreau sa slabeasca, ci pentru ca doreau sa dea un exemplu. Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea si unul dintre cei mai bogati oameni din lume, este cunoscut pentru modestia sa. Ingvar Kamprad calatoreste cu avionul la clasa economica, pastreaza aceeasi masina zece ani si nu cumpara obiecte vestimentare exagerat de scumpe. Scopul acestei atitudini este intruchiparea valorilor IKEA. Intre aceste valori, reducerea continua a costurilor este un element cheie. Ingvar Kamprad a raspuns o data unui critic care spunea ca exista un prag pana la care poti reduce costurile, spunand ca asa este, ca el va continua sa le reduca numai atat timp cat va fi in viata.

Managerul care vrea sa-si hraneasca egoul, nu va fi niciodata un lider. Numai managerii care aleg calea dificila a intruchiparii valorilor pot deveni lideri.

Esenta modelului lui Blanchard este ca liderul nu se slujeste pe sine, ci este in slujba oamenilor sai pentru a-i ajuta pe acestia sa se autodepaseasca. Cu cat oamenii sai fac progrese mai mari, cu atat mai mare este liderul.

Niciun comentariu: