duminică, 15 februarie 2009

Adevarul despre generatia ceauseilor

In urma cu vreo 3 ani a inceput sa circule un e-mail scris de cineva din generatia ceauseilor, care face o paralela intre viata copiilor de astazi si viata copiilor din generatia ceauseilor. Vacantele pe bicicleta Pegas, sucurile Bem-Bem, cartile, filmele si jocurile copilariei noastre erau rememorate in antiteza cu singuratatea tehnologizata a copiilor de azi.

Imaginea era interesanta, dar nu completa. Am sa incerc eu o privire dintr-un cu totul alt unghi.

Generatia de dinaintea ceauseilor a fost o generatie mica. Decretul lui Ceausescu a determinat aparitia unei generatii mamut, pe langa cea dinaintea ei si pe langa tot ce a urmat. In imbecilitatea lui, Ceausescu a apasat pe butonul unei bombe care avea sa-i aduca sfarsitul.

Multi dintre copii acestei generatii au venit pe lume nedoriti de parinti. Unii nu au simtit-o, pentru ca parintii i-au indragit. Altii au plecat in viata cu aceasta tara, de a nu fi fost doriti.

Totul a fost o lupta pentru aceasta generatie: au venit in familii nepregatite sa-i aiba; cand au ajuns la gradinita nu erau locuri destule pentru ei; cand au ajuns la scoala, nu erau destule banci pentru ei si nici destui profesori; ca sa intre la treapta s-au rupt invatand; ca sa intre la facultate au concurat de la 5 pe loc, la peste 40 pe un loc; profesorii nu i-au dorit si i-au tratat mai rau s.a.m.d.

Cand au iesit in spatiul de joaca, copii generatiei 67-70 nu au gasit copii mai mari de la care sa invete. De mici, n-au avut alte modele decat parintii si pe ei insisi. Modelul parintilor a fost unul destul de prost: erau anii '80 si orice compromis era permis in lupta pentru supravietuire. Acesta este motivul pentru care aceasta generatie este dispusa la compromisuri si a facut compromisuri.

Cand regimurile comuniste au inceput sa cada, ceauseii acumulasera in ei atata ura impotriva regimului, incat ei au furnizat majoritatea protestatarilor care au iesit in strada si l-au rasturnat pe Ceausescu de la putere. Straniu destin pentru dictator: sa moara din cauza generatiei care poarta amprenta lui mai puternic decat orice alta generatie!

La ora revolutiei insa, ceauseii aveau maxim 22 de ani. La varsta asta esti inca student sau abia te-ai angajat. Ceauseii il daramasera pe Ceausescu, dar nu aveau sa profite de victoria lor:
  1. In primul rand, ca sa faci bani ai nevoie de cunostinte specializate. La facultate ti se dau cunostinte generale care nu sunt de nici un folos daca vrei sa faci bani. Fara experienta in nici o industrie, ceauseii nu aveau pe ce sa cladeasca firme, asa ca nu au facut firme.
  2. Mai important decat asta, vechiul regim nu a disparut peste noapte. A disparut regimul, dar oamenii au ramas. Relatiile dintre oamenii partidului comunist, dintre securisti, dintre privilegiatii regimului au ramas. Mai mult, noua putere era formata din nomenclaturisti de rangul doi si trei. Relatiile erau calea catre bogatia obtinuta in mod capitalist. Ceauseii nu aveau relatii.
Daca va uitati la miliardarii de azi, nu veti gasi aproape deloc ceausei printre ei. Ceauseii nu au avut nici o sansa la noua impartire de dupa 1989.

Nici in politica nu le-a mers prea bine: varstnicii conduceau atat partidele formate de vechii comunisti, cat si partidele istorice sau cele de opozitie nou formate. Ceauseii nici nu s-au batut prea tare pentru puterea politica. Ei au adanc inradacinata neincrederea in stat si in institutii.
In schimb, ceauseii s-au angajat in firmele celorlalti, numai ca nu erau destule locuri de munca pentru ei! Nu numai ca sunt o generatie uriasa venind in urma unei generatii mici, dar locurile de munca au scazut dramatic la inceputul anilor '90 cand restructurarea inchidea fabricile de stat.

Obligati din nou sa concureze pentru prea putine slujbe, ceauseii au acceptat salarii mici si abuzuri din partea noilor angajatori. 10 ani mai tarziu, cand situatia s-a schimbat in favoarea angajatilor, patronii au fost uimiti de "lipsa de loialitate" a ceauseilor care ii paraseau aproape intotdeauna pentru o oferta mai buna. La randul lor, ceauseii sunt uimiti de noua generatie, care nu mai este dispusa sa accepte junioratul inrobitor prin care au trecut ei. Sa fim intelesi, noua generatie este mult mai mica si nu are de ce sa accepte tratamentul la care au fost supusi ceauseii!

Cand au trebuit sa se casatoreasca, ceauseii au schimbat obiceiurile din societatea romaneasca. Pana la ei, barbatii se casatoreau in Romania cu femei cu 5 ani mai tinere decat ei, in medie. Ajunse la varsta maritisului, fetele din generatia ceauseilor nu au gasit destui barbati tineri cu care sa se marite! Acesta este motivul pentru care au luat tot ceea ce au gasit: barbati de varsta cu ele, barbati mai tineri si barbati insurati! Multe tabu-uri si prejudecati s-au spart atunci! Ceauseilor le datoram democratizarea familiei romanesti, in care femeia are un cuvant, in care sarcinile se impart mai echitabil si deciziile se iau prin consens. Ceauseii au adus apoi mai multe oportunitati pentru femei la locul de munca, pentru ca democratia de acasa ii face pe barbatii ceausei sa accepte mai usor promovarea femeilor in functii manageriale.

Ceauseii nu au facut multi copii - din contra. Ceauseii isi iubesc copii si ii rasfata. Daca nu credeti, uitati-va la cutia cu jucarii din camera copiilor ceauseilor - nu ati vazut niciodata, in cursul copilariei voastre, atatea jucarii la un loc. Ceauseii nu-si bat copii si le dau dreptul sa participe la luarea deciziilor in gospodarie. Copii ceauseilor sunt un alt fel de generatie, care va schimba Romania cum inca nu ne imaginam.

Ceauseii sunt acum in varsta de '40 de ani. Urmatorii 20 de ani sunt cei mai productivi ani din viata lor. In acesti ani ei vor prelua puterea de la generatia nascuta inainte de al doilea razboi mondial, care o detine acum. Peste 25 de ani ceauseii vor incepe sa iasa la pensie. Asta va fi o mare problema, pentru ca actualul sistem de pensii si ingrijire a sanatatii nu ii va putea sustine: nu uitati ca ceauseii nu au facut destui copii!

Indraznesc sa spun ca alegerile de anul acesta vor da Romaniei ultimul presedinte din generatia lui Traian Basescu. Cred ca cel care va veni dupa aceea va fi din generatia ceauseilor.

Acesta este adevarul despre generatia ceauseilor. O generatie care a schimbat Romania pana acum, dar care nu si-a primit rasplata pentru contributia sa. Generatia care va prelua puterea politica si economica in Romania in urmatorilor ani.

3 comentarii:

Dan Selaru spunea...

Absolut corect, eu sunt in 65 nascut dar ma consider pe deplin descris de post-ul tau. Multumesc.

Diana Tuşa spunea...

foarte corect ai sintetizat situatia! as vrea sa comtez mai mult, ins amai bine renut sa o fac aici.
bafta in blogging!

Anonim spunea...

Şi eu tot '65-ist ...
E interesantă perspectiva din care ai analizat o generaţie mamut. Şi înclin să cred că ai dreptate pe toată linia, statsitic vorbind.