marți, 18 mai 2010

Omoara gaina! Pastreaza cocosul!

Ori de cate ori ne uitam la televizor si suntem intrerupti de reclama, trebuie sa ne intrebam daca este postul public, sau este un post pe care il primim gratuit. Daca este un post pe care il primim gratuit, atunci reclamele sunt cele care il platesc si ar trebui sa nu mai protestam.

Opiniile care ne enerveaza sunt pretul pe care il platim pentru libertatea de expresie de care ne bucuram. Romanii care ne fac de ras in strainatate ajung acolo pentru ca noi toti ne bucuram de libertate de miscare.

Telefoanele, e-mailurile si mesajele nesolicitate care ne bombardeaza in fiecare zi, sunt pretul pe care il platim pentru ca traim intr-o economie libera, unde companiile au nevoie sa-si vanda serviciile. La randul nostru, ne castigam banii dintr-o activitate care trebuie vanduta, sau suntem stipendiati de companii si cetateni care castiga bani vanzand ceva.

Intreg sistemul care ne garanteaza prosperitatea, drepturile si libertatile sunt construite pe avutia generata de economia libera, aceea in care vanzatorii sunt pot sa vanda si sa-si ofere liber produsele.

Din cand in cand politicienii uita acest lucru si lovesc in gaina cu oua de aur. Este cazul Romaniei cu Legea privind Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, ca urmare a Directivei Europene 95/46/EC, care impune bariere vanzatorilor prin multe dintre prevederile sale si incarca nota de plata publica prin instituirea unei agentii care se ocupa cu aplicarea legii. Nimanui nu-i place spam-ul, dar reglementarile adoptate lovesc in afaceri legitime.

Politicienii nu se vad nicaieri ca fiind in slujba publicului, ci deasupra acestuia (demnitari, nu?). In 2003 intra in vigoare in SUA Registrul National ”Do Not Call”, in care gospodariile puteau sa-si inregistreze numerele de telefon intr-un registru, iar companiilor le era interzis sa sune la aceste numere pentru a-si vinde produsele. Din nou, s-a creat inca o institutie care papa bani de la buget pentru a asigura aplicarea regulilor, care fac mai dificil si mai costisitor sa vinzi in SUA, catre consumatori. Si se mai mira ca au deficit bugetar si deficit comercial!

Evident, legea are numeroase exceptii pe care marketerii au invatat sa le foloseasca pentru a continua sa-si promoveze produsele, dar surpriza: cine credeti ca este exceptat de la interdictia de a-i suna pe cetateni acasa? Ei bine, partidele politice si organizatiile non-givernamentale (ca acelea care le pregatesc campaniile electorale).

Pe scurt, politicienii omoara gaina (companiile) si pastreaza cocosul (agentiile de stat), dupa care importa oua si se plang pe lipsa de scrupule a companiilor (gainilor) care nu mai produc acasa.

Niciun comentariu: