Nepotismul nu este caracteristic numai sectorului public. Sigur ca nepotismul pe bani publici este cel mai vizibil si mai enervant: ministrul care isi numeste verii si finii in functii publice, senatorul care negociaza un post de conducere pentru fiul sau imberb si proaspat iesit de pe bancile scolii etc.
Oamenii se revolta in fata acestor cazuri, in special pentru ca le insulta simtul de justitie. Contribuabilii ar dori sa vada un fel de meritocratie instituita in sistemul public, iar dorinta lor este perfect legitima atat timp cat sectorul public plateste salariile din banii asigurati de cetateni.
Dar cum impui o meritocratie, cand natura umana ne face sa fim inclinati natural spre nepotism? Studiile arata ca parintii care au in gospodarie atat copii procreati de ei, cat si copii adoptati, sau rezultati din casatorii anterioare ale partenerului de viata, au tendinta sa isi piarda rabdarea mai repede cu acestia din urma. Suntem programati genetic sa avem grija de propriile progenituri, care promit sa ne transmita genele mai departe.
Reguli exista, iar democratiile mai vechi au aratat o oarecare eficienta atunci cand regulile s-au impletit cu transparenta, dar nu exista succese 100%, pentru ca asta e natura noastra, umana.
Singura masura 100% garantata este ca posturile respective sa nu mai fie in sectorul public, ceea ce se poate asigura in mare masura privatizand toate sistemele care nu trebuie neaparat sa fie administrate de stat.
Nepotismul exista insa si in companiile private: majoritatea firmelor de familie practica o forma sau mai multe de nepotism: sotul / sotia antreprenorului care ocupa un post important, cheie in companie; angajarea copiilor si rudelor in companie; succesiunea dinastica la conducerea afacerilor familiei etc.
Un prieten german a parasit compania in care s-a angajat dupa facultate, pentru ca nu mai putea progresa: la 30 de ani era director de export si raporta directorului general, care era ginerele fondatorului companiei si mai avea cel putin 20 de ani de activitate pana la pensionare. Patronul mai avea un al doilea ginere care era director tehnic, iar ambele familii aveau copii.
Nepotismul in sectorul privat poate avea si efecte benefice:
- atasament superior fata de afacere din partea familiei
- incredere mai mare intre membrii conducerii companiei
- lucrand multi ani in aceeasi companie, crescand practic in companie, se face un transfer de know how de la o generatie la alta si se acumuleaza cunostinte unice
Principiul lui Peter spune ca fiecare avanseaza pana la limita incompetentei sale. Cum rudele ocula pozitiile superioare in baza legaturilor de rudenie, ceilalti sunt obligati sa ramana la un nivel ierarhic inferior limitei lor de competenta, adica in teritoriul in care sunt competenti.
Pentru sectorul public insa nu exists scuze: putem intelege resortul nepotismului, dar nu este acceptabil.
- Posted using BlogPress from my iPad
Oamenii se revolta in fata acestor cazuri, in special pentru ca le insulta simtul de justitie. Contribuabilii ar dori sa vada un fel de meritocratie instituita in sistemul public, iar dorinta lor este perfect legitima atat timp cat sectorul public plateste salariile din banii asigurati de cetateni.
Dar cum impui o meritocratie, cand natura umana ne face sa fim inclinati natural spre nepotism? Studiile arata ca parintii care au in gospodarie atat copii procreati de ei, cat si copii adoptati, sau rezultati din casatorii anterioare ale partenerului de viata, au tendinta sa isi piarda rabdarea mai repede cu acestia din urma. Suntem programati genetic sa avem grija de propriile progenituri, care promit sa ne transmita genele mai departe.
Reguli exista, iar democratiile mai vechi au aratat o oarecare eficienta atunci cand regulile s-au impletit cu transparenta, dar nu exista succese 100%, pentru ca asta e natura noastra, umana.
Singura masura 100% garantata este ca posturile respective sa nu mai fie in sectorul public, ceea ce se poate asigura in mare masura privatizand toate sistemele care nu trebuie neaparat sa fie administrate de stat.
Nepotismul exista insa si in companiile private: majoritatea firmelor de familie practica o forma sau mai multe de nepotism: sotul / sotia antreprenorului care ocupa un post important, cheie in companie; angajarea copiilor si rudelor in companie; succesiunea dinastica la conducerea afacerilor familiei etc.
Un prieten german a parasit compania in care s-a angajat dupa facultate, pentru ca nu mai putea progresa: la 30 de ani era director de export si raporta directorului general, care era ginerele fondatorului companiei si mai avea cel putin 20 de ani de activitate pana la pensionare. Patronul mai avea un al doilea ginere care era director tehnic, iar ambele familii aveau copii.
Nepotismul in sectorul privat poate avea si efecte benefice:
- atasament superior fata de afacere din partea familiei
- incredere mai mare intre membrii conducerii companiei
- lucrand multi ani in aceeasi companie, crescand practic in companie, se face un transfer de know how de la o generatie la alta si se acumuleaza cunostinte unice
Principiul lui Peter spune ca fiecare avanseaza pana la limita incompetentei sale. Cum rudele ocula pozitiile superioare in baza legaturilor de rudenie, ceilalti sunt obligati sa ramana la un nivel ierarhic inferior limitei lor de competenta, adica in teritoriul in care sunt competenti.
Pentru sectorul public insa nu exists scuze: putem intelege resortul nepotismului, dar nu este acceptabil.
- Posted using BlogPress from my iPad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu