marți, 18 ianuarie 2011

Am mai cazut un mit: si musulmanii vor libertate!

Anul trecut am vizitat Tunisia de doua ori. Am fost uimit de teroarea pe care o exercita regimul presedintelui Zine al-Abedine Ben Ali.

Niciun oficial nu parea sa se simta in largul lui discutand cu strainii. Cu totii actionau de parca eram ascultati de securitatea statului (si probabil ca eram).

Intr-o zi am inchiriat o masina cu sofer. Omul era simpatic si conversatia cu el a fost o placere. La un moment dat insa, fara legatura cu ceea ce discutam, omul imi spune: „This prezidant, very good prezidant: good for the people!”.  A fost ca si cand el ar fi vrut sa se asigure ca si-a declarat fidelitatea fata de regim, in caz ca eu nu sunt cine spun ca sunt.

Era o libertate religioasa evidenta, dar plutea in aer o teroare politica comparabila cu Romania lui Ceausescu. Poza presedintelui inunda strazile. Aceeasi mutra ipocrita putea fi vazuta in toate institutiile publice. In ziare se gaseau anunturi publicitare prin care companiile il felicitau pe presedinte pentru castigarea alegerilor in urma cu ... 23 de ani.

Am auzit de prea multe ori ca musulmanii nu sunt pregatiti pentru democratie, sau ca democratia ar fi un concept occidental si nu ar trebui impusa altor culturi.

Asta e un „bullshit”. Mecanismul motivational este acelasi la oamenii din diferite culturi: piramida lui Maslow functioneaza pentru toti. Vrem sa ne simtim in siguranta, iar intr-o dictatura nimeni nu este in siguranta: nici macar dictatorul!

Am urmarit cererile demonstrantilor tunisieni la BBC. Unul dintre ei spunea: „Nu vrem extremism in tara noastra: nici de stanga, nici de dreapta si nici islamist: vrem o democratie moderna!”.
Guvernele autocrate din toata lumea araba resimt unda de soc a caderii regimului din Tunisia.

Ca de obicei, guvernele democrate din intreaga lume l-au sustinut pe dictator pana in ultima zi, cand a fost clar ca nu va supravietui politic. Ca de obicei, i-am considerat democrati pe toti cei care ne sunt aliati, indiferent de forta cu care sugrumau libertatile civile la ei acasa.


Cititi aici ce spun ziarele arabe: The Economist

Sper ca tunisienii vor reusi sa-si castige libertatea!

Niciun comentariu: