Era in 1997, intr-o seara, cand am primit vizita a trei manageri europeni, care lucrau in trei companii romanesti aflate pe lista Agentiei de Restructurare. Eu eram director de cabinet la Cosiliul pentru Reforma, iar agentia in cauza era subordonata Consiliului.
Cred ca aveam un salariu lunar de 300 de dolari in vremea aceea. Cei trei manageri erau obisnuiti sa lucreze pe salarii de CEO de companie europeana, adica de zeci de ori mai mare decat salariul meu. Cei trei ne-au explicat ca specialitatea lor este sa salveze companii aflate in criza. In intreaga lor activitate (erau toti trecuti de 50 de ani), nu avusesera nici macar un esec. Acum anticipau esecul vietii lor, fiecare in compania romaneasca la care lucrau.
Angajarea lor era rezultatul unui program PHARE, care incerca salvarea companiilor romanesti cu probleme cu ajutorul unor manageri straini. Ei lucrau in Romania, dar platiti de Comisia Europeana.
Povestea lor era aceeasi: desi programul intentiona angajarea lor ca directori generali, inca inainte de numirea in functie (dar nu inainte de selectarea lor), pozitia lor s-a schimbat in "coach" pentru directorul general roman, care si-a pastrat astfel functia.
Toti trei au acceptat, cu rezerve, schimbarea functiei, dar au acceptat in dorinta de a fi cu adevarat de ajutor. In scurt timp de la sosirea in companiile romanesti, au fost izolati ca niste daunatori. Li s-a taiat accesul la informatie, nu au mai luat parte la decizii, iar orice coleg roman care dezvolta o relatie cu ei era mutat in alt departament sau intimidat de conducerea companiei.
Directorul General in functie nu dadea 2 bani pe recomandarile lor si continua politica nechibzuita care ii adusese in stare de risc de faliment.
Leafa mergea, fabrica se prabusea, dar nu s-ar fi prabusit inainte ca ei sa-si termine postul. Pe oamenii acestia ii mana integritatea asa incau toti trei erau dispusi sa-si pericliteze pozitia, sa demisioneze daca este necesar, numai sa atraga atentia Guvernului Romaniei asupra faptului ca cele 3 companii si celelalte din program mor cu zile.
Vroiau sa atraga atentia ca ar putea fi salvate si ar avea o sansa daca li s-ar da lor oportunitatea de a-si duce contractul de management la bun sfarsit.
Evident, am raportat, evident, nu s-a intamplat nimic.
Este foarte dificil sa vii din afara, singur, intr-o structura in declin si sa o schimbi radical. Trebuie sa-si cuceresti precum Gingis Han sau sa-i inspiri precum Nelson Mandela ca sa ai o sansa, daca exista vreo sansa. Uneori insa agenda celor dinauntru este atat de personala si atat de puternic orientata contra agendei oficiale, incat persuasiunea nu va fi suficienta.
Daca "managementul privat" ar avea o sansa, atunci am putea avea un socialism cu companii de stat si manageri "privati" in toata economia, numai ca democratia si capitalismul nu functioneaza asa.
Un director competent la CFR Calatori ar trebui sa elimine cursele neprofitabile, sa elimine privilegiile CFR-istilor si sa faca, probabil, concedieri masive. Ce politician il va sustine pentru asta cand mii de sateni vor reclama ca nu mai opreste trenul la ei in comuna, iar sindicalistii vor bloca intrarea in Ministerul de Transporturi?
Pun pariu ca procedura nu va reusi, dar ma tem ca nu am cu cine paria!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu