Anul asta am calatorit mult in fosta Iugoslavie. Singura tara pe care nu am vizitat-o este Slovenia.
Inainte de prabusirea Republicii Federative Iugoslavia, aveam de-a face cu un stat de dimensiuni mijlocii, cu 22,4 milioane de locuitori in 1991.
PIB-ul iugoslav era in 1990, cand economia era deja in criza, de 129,5 miliarde de dolari. Prin comparatie, PIB-ul Romaniei era de 34 miliarde de dolari, la o populatie sensibil egala.
Existau planuri pentru integrarea Iugoslaviei in Uniunea Europeana in 1992, cu mult inaintea oricarei tari din Europa Centrala si de Est. Am gasit o simulare a PIB-ului la care ar fi ajuns Iugoslavia daca nu s-ar fi prabusit: 548 miliarde USD in 2011 si 20400 USD/capita. Ca sa intelegeti diferenta, Serbia avea in 2010 un PIB/capita de 5139 USD, adica aproape de 4 ori mai mic decat potentialul ipotetic mentionat anterior.
Eu nu vreau sa spun ca aranjamentul statal anterior trebuia pastrat neschimbat, dar fragmentarea economiei, separarea in mini-state anuleaza orice sansa de a recupera timpul pierdut.
O tara cheltuie bani pe administratia centrala (guvern, ministere, agentii) pe apararea granitelor, intretinerea armatei, serviciilor secrete, a ambasadelor si reprezentantelor diplomatice etc. Atunci cand sarcina cade asupra unui numar redus de contribuabili, o parte mai insemnata din veniturile lor trebuie cheltuita in aceste scopuri, saracindu-i. Banii care merg la guvern pentru intretinerea statului nu se mai regasesc in economie. Mai multi vamesi inseamna mai putini pantaloni cumparati din piata libera, mai putine mese la restaurant, mai putine vacante etc.
Reducerea pietei nationale are si ea un efect catastrofal. Am observat in cateva dintre mini-statele iugoslave ca nu poti gasi companii specializate pe segmente ale pietei IT, cum ar fi solutii tip ERP, securitate IT etc.
Companiile nu se pot specializa pentru ca piata este atat de mica incat nu le poate sustine daca se specializeaza. Pur si simplu, cifra de afaceri totala care se poate obtine intr-un an, din acel segment industrial e prea mica pentru ca o companie sa supravietuiasca din ea.
Ca urmare, companiile abordeaza mai multe subsegmente ale pietei, nu se specializeaza si sunt necompetitive in comparatie cu companiile straine. Companiile sunt mici si nu-si permit sa investeasca in cercetare-dezvoltare si nici sa finanteze prospectarea si vanzarea pe piete straine.
Nespecializandu-se, forta de munca isi pierde competitivitatea.
O tara mica, devine cel mai adesea o tara saraca. Singurele tari mici care evadeaza acestei logici sunt cele care se integreaza in economia regionala, cum sunt Elvetia sau Luxemburg, de exemplu, perfect integrate economiilor vecine.
Aceastea sunt motivele pentru care nu numai ca sunt un adept al integrarii economice cat mai stranse in Uniunea Europeana, dar sunt de asemenea de parere ca avem nevoie de o stransa integrare balcanica. Toate tarile din Balcani sunt tari mici sau mijlocii, dupa standardul european. Pentru a prospera avem nevoie sa daramam barierele de orice fel si sa ne integram cat mai strans economiile. Companiile romanesti trebuie sa-si deschida filiale in Bulgaria, Ungaria, Serbia, Moldova s.a.m.d. pentru a beneficia de o piata de desfacere mai ampla si de un rezervor de resurse umane mai bogat.
Secolul acesta vom lupta cu companii asiatice care vin din tari cu orase care au o populatie mai numeroasa decat intreaga populatie a Romaniei.
Un comentariu:
Sunt de acord. Nu am nimic de completat. Multumesc.
Trimiteți un comentariu