De ce le pasa politicienilor de dezbaterea intre keynesism si monetarism?

Media vuieste de la inceputul crizei de vocile economistilor, politicienilor, analistilor si al jurnalistilor care pretind ca actuala criza a fost cauzata de esecul politicilor neomonetariste care au permis prin dereglementare pietei sa alunece in forme aberante, care au creat premisele crizei.

Poate cel mai vocal acuzator este laureatul Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz. La noi, rolul lui Stiglitz este jucat de Daniel Daianu, respectat specialist in economie cu idei de stanga si apartenenta la Partidul National Liberal (ce-o fi cautand acolo?).

Din pacate, aceasta dezbatere este dominata de credinte si de doctrine, in loc sa fie bazata pe stiinta. Putini stiu, dar monetarismul nu neaga keynesismul (creat de John Maynard Keynes, economist britanic). Creatorul monetarismului, Milton Friedman, si-a dezvoltat teoriile in timp ce il studia pe Keynes si criza din 1929-1933.

De ce le pasa atat de mult politicienilor de ceea ce pare sa fie o dezbatere stiintifica? De unde acest interes pentru o chestiune mai degraba academica?

Solutia lui Keynes pentru revigorarea economica a unei economii atinse de variatia ciclica avant economic-recesiune-avant economic, era stimularea cererii prin intermediul unor vaste proiecte de infrastructura, in genul Barajului Hoover si reducerea ratelor dobanzilor. Ideea este ca banii investiti in aceste proiecte ajung la antreprenorii de constructori, care platesc furnizorii, care isi platesc furnizorii lor, toti isi platesc angajatii, care merg la magazin si cumpara produse, care trebuie apoi produse de alti fabricanti, care si ei au furnizori si angajati etc. Injectia de cerere din partea guvernului creeaza apoi un efect de stimulare a ofertei, productia creste, PIB-ul creste s.a.m.d. pana se termina recesiunea.

Monetaristii afirma ca exista o legatura puternica intre cantitatea de bani de pe piata si oferta de bunuri si servicii. Ei afirma ca, atunci cand guvernele tiparesc bani fara acoperire in bunuri si servicii, ele stimuleaza inflatia. Prin urmare, Milton Friedman propunea prin Teoria Cantitativa a Banilor ca banca centrala sa mentina tot timpul echilibrul intre cresterea economica si masa monetara in circulatie. El sustinea ca guvernele provoaca crizele economice prin tiparirea de bani, care creaza inflatie si deregleaza mecanismul economic. Crizele economice vin cu prabusirea cererii si ofertei, deflatie (inversul inflatiei) si crize de lichiditate. Guvernul ar trebui in aceste momente sa actioneze prin politici monetare de injectare de lichiditate in economie pentru stimularea ofertei.

Dezbaterea se reduce in fapt la intrebarea: Care este instrumentul mai bun de lupta contra crizei: politica fiscala (Keynesism) sau cea monetara (Monetarism)?

OK, atunci care e spilul, de ce iubesc politicienii keynesismul si urasc monetarismul?

Pai, foarte simplu:

1. Daca se declara keynesisti pot sa pretind ca stimuleaza cerera investind in largi proiecte de infrastructura, finantate guvernamental - o ocazie minunata pentru trafic de influenta, spagi si imbogatire.
2. Daca se declara keynesisti pot inventa autostrazi, baraje si cai ferate si pot pretinde ca dau de lucru poporului, in conditiile in care companiile agreate de ei se ocupa de investitii.
3. Daca se declara monetaristi, trebuie sa se abtina de la masuri fiscale de stimulare a cererii si sa se concentreze asupra controlului masei monetare, chestie de care se ocupa Banca Centrala, unde ei nu prea au influenta si de unde nu curg contracte guvernamentale catre firmele prietene.

Vedeti prienteni, n-or sti ei mare lucru despre Keynes si Friedman, dar stiu bine ce vor: sa ne mulga de bani pana nu ne mai ramane nimic in buzunare!