Economia si etica

Oamenii obisnuiti, adica cei care nu sunt economisti, sau economistii incompetenti, fac o greseala fundamentala atunci cand incearca sa inteleaga fenomenele economice: amesteca economia cu etica.

Un exemplu tipic, este situatia de criza prin care a trecut Romania intre 2009-2011. Guvernul s-a gasit in situatia de a nu putea finanta cheltuielile statului, care depaseau veniturile, pentru ca nu mai putea spera in cresterea anuala a veniturilor datorate unei cresteri economice care apartinea de acum trecutului. Cum problema cash-flow-ului guvernului era urgenta, a apelat la un imprumut. UE si FMI, bancherii guvernului au pus conditia insanatosirii finantelor publice ca o garantie a returnarii imprumutului.

Era evident ca urmeaza reducerea unor cheltuieli publice. Ca trebuia redus numarul prea mare al functionarilor publici sau trebuia redus salariul acestuia, era o chestiune de detaliu, fara indoiala important, dar in mod evident cineva urma sa sufere. Asta este exact momentul in care in mintea omului obisnuit intervine etica. Legat de apartenenta la un grup social sau altul, fiecare incepe sa discute daca este drept sau nu e drept sa piarda din beneficiile de care se bucura. Fiecare incearca sa-si mentina pozitia, in speranta ca va scapa neatins, conform unui principiu al justitiei, care crede el, e de partea lui.

Pietelor nu le pasa cine castiga si cine pierde. Daca nu se fac reduceri de cheltuieli si nu vine nimeni sa acopere deficitul, banii de pensii si de salarii pentru bugetari se vor termina inainte ca fiecare sa-si fi luat salariul. E o realitate atat de obiectiva, incat acrobatiile noastre morale nu au nicio insemnatate.

Pietele vor functiona in continuare pe baza de cerere si oferta, indiferent ce decizie ia guvernul, atat timp cat nu le suspenda si nu preia administrarea cererii si ofertei in mainile sale, atat timp cat nu devine un stat comunist. Chiar si atunci insa, daca cererea si oferta nu mai sunt echilibrate, apar crizele alimentare si piata neagra.

O alta manifestare a eticii bunului simt in economie este opinia conform careia bogatii au beneficiat cel mai mult de perioada economica favorabila si ei trebuie sa plateasca nota de plata a crizei, pentru ca au avut o contributie mai mare la generarea conditiilor economice care au adus criza.

Asta e fals. O privire asupra veniturilor populatiei arata ca toata lumea a beneficiat de avantul economic. Trecerea facturii in intregime in sarcina bogatilor nu este deci morala. O asemenea masura nu ar fi insa nici practica din urmatoarele motive:

1. Bogatii nu au destui bani cat sa finanteze un deficit bugetar de 7%. Daca le-am confisca in intregime averile si i-am trimite la azilul de saraci, banii lor s-ar termina destul de repede si in maxim un an am ajunge in acelasi punct, al deficitului nefinantabil, dar fara o clasa de antreprenori care sa creeze locuri de munca.
2. Plata impozitelor e un fel de contract social intre cei care platesc si restul societatii. Daca cei care platesc impozite mai mari ajung la concluzia ca schimbul nu e avantajos, ei inceteaza sa mai plateasca printr-una dintre urmatoarele metode:
1. Sporirea cheltuielilor companiilor pana la disparitia profitului, prin includerea cheltuielilor personale, finantarea de vacante, achizitia de bunuri si active in contul companiei, finantarea de beneficii non-salariale pentru manageri si angajati.
2. Mutarea profitului in companii din strainatate.
3. Relocarea afacerii in alta tara.
4. Relocarea familiei in alta tara.
5. Reducerea activitatii companiilor-refuzul muncii. Daca nu are sens sa muncesti pe branci pentru ca iti ia statul toti banii, atunci poti alege sa muncesti mai putin si sa te plimbi, sa petreci timp cu familia, sa te dedici unui hobby etc.

Iatade ce, ori de cate ori aud oamenii amestecand etica si economia, imi dau seama ca nu prea au habar de economie. Stiu ca au existat multe incercari de a reconcilia etica si economia, dar ele au esuat lamentabil, pentru ca etica e in ochiul celui care analizeaza, in timp ce legile economice sunt obiective.