vineri, 17 aprilie 2009

Despre rolul sarbatorilor si evenimentelor

Ne plangem de criza, dar oportunitatile abunda pe langa noi. Saptamana trecuta am avut in oras un targ al incaltamintei si imbracamintii. Firmele au expus intr-un cort urias in centrul Ploiestiului, vis a vis de un alt cort, in care era o expozitie de covoare.

Saptamana sfanta era o ocazie minunata pentru comerciantii din Costa Rica sa propuna reduceri de pret. Imi aduc aminte ca acum 11 ani am fost martorii unei nopti de reduceri la un supermarket gen Brico Store. Reducerile de pana la 75% au fost promise intre orele 00:00 si 05:00. O hoarda de cumparatori au eliminat pur si simplu aproape toate produsele din magazin.

Tot in Costa Rica, pe langa traditionala zi de 8 martie (ziua femeii), existau 2 zile ale mamei, o zi a tatalui si o zi a bunicilor. Toate fusesera impuse de comerciantii inteligenti in cautare de motive pentru a creea evenimente si pentru a vinde mai mult.

Oktober Fest in Germania, festivalul carnatilor de Plescoi, adunarea de la Muntele Gaina, festivalurile vinului si toate celelalte manifestari de acest tip sunt doar ocazii excelente pentru vanzare.

Ganditi-va la firma voastra: nu puteti creea un festival similar? Poate discutati cu concurentii si va dati mana pentru a creea un eveniment din care sa beneficiati cu totii. Daca e un festival al vinului, de ce nu ar fi festivalul rulmentilor, saptamana produselor de curatenie, ziua biroului fara hartie (document management) s.a.m.d.?

Niciun comentariu: