joi, 2 iunie 2011

Why bullet points are killing your presentation

Facem prezentari pentru a motiva ascultatorii sa actioneze intr-un anume fel. Nu facem, sau mai degraba ar trebui sa ne abtinem sa facem, prezentari pentru a ne da destepti.

O prezentare centrata pe sine, este o prezentare in care incerci sa spui cat mai multe lucruri despre tine si cat mai multe lucruri despre subiectul in discutie, ca sa arati auditoriului cat de destept esti.
Bullet point-urile par minunate in acest scop, pentru ca permit ingramadirea unei cantitati mari de date si fapte, organizate logic.

Problemele apar pentru ca:
- cu cat folosesti mai multe bullet-uri, cu atat prezentarea este mai plictisitoare;
- dupa cateva bullet-uri audienta isi pierde concentrarea si se plictiseste;
- chiar daca audienta ar absorbi ca un burete toate informatiile organizate in bulett-uri, cunoasterea nu conduce la motivare si la actiune, ci emotia;
- bullet-urile nu pot cominica nicio emotie.

Ca sa schimbi comportamentul oamenilor trebuie sa le schimbi modul de a gandi. Ca sa le schimbi modul de a gandi, trebuie sa ii motivezi, iar asta se face adresandu-te emotiilor, nu ratiunii. Studiile arata ca noi luam deciziile in baza impulsurilor emotionale care vin din sistemul limbic, nu din cortexul frontal, unde este baza gandirii rationale.

Cum bulett-urile ucid emotia si se adreseaza exclusiv ratiunii, ele ucid sansele tale de a determina o schimbare in atitudine si o actiune insensul dorit de tine.

Cel mai bun vehicul pentru a convinge sunt povestile interesante, neasteptate, creibile, emotionale, iar acestea nu pot fi spuse folosind bullet pointuri.

Data viitoare cand ai de pregatit o prezentare, intreaba-te:
1. Ce anume incerc sa ii conving pe oamenii astia sa faca?
2. De ce ar face ei ceea ce ii indemn eu, adica ce i-ar putea motiva?
3. Daca ar face, ce ar obtine? Ar merita efortul, din punctul lor de vedere?
4. Cum as putea sa le comunic ca ceea ce le cer sa faca, le sta in putinta?
5. Exact, ce anume ar trebui sa faca pentru a obtine rezultatul dorit de ei si de mine?
6. Ce fel de poveste as putea sa le spun ca ei sa inteleaga cele de mai sus?
7. Povestea pe care le-o voi spune este credibila, neasteptata, emotionala si prezinta chintesenta ideilor pe care le promovez?



- Posted using BlogPress from my iPad

duminică, 29 mai 2011

O istorie cu doua echipe de vanzari

Azi am citit o istorie despre doua echipe de vanzari in cartea lui Erik Luhrs, "Be Do Sale: How to create more sales right now, regardless of what the competition or the economy is doing, using The GURUS Selling System!". Mi se pare atat de buna, incat merita sa v-o repovestesc:

Avem 2 echipe de vanzari, amandoua obtinand din vanzare cate 86 de clienti lunar. Ambele isi propun sa creasca numarul leadurilor. Prima echipa isi propune sa ajunga la 100 de clienti lunar. Asta e un obiectiv clar, dar pentru ca nu este spart in actiuni clare, sfarseste prin a nu fi atins.

Echipa a doua porneste de la constatarea ca obtine 86 de clienti prospectand pentru leaduri 2 ore/zi. Echipa decide sa prospecteze vreme de 3 ore / zi, ceea ce poate conduce la o crestere de pana la 50% a numarului de clienti obtinuti lunar, adica 129 de clienti. Pentru aceasta echipa este clar ce trebuie sa faca, cine si cand.

Desi 100 de clienti lunar parea o tinta clara, masurabila si motivanta, echipa 1 a esuat pentru ca nu a stabilit cum isi va atinge scopul. Dupa ce stabilim tinta, trebuie sa definim strategia, tacticile, planurile si activitatile, altfel tinta ramane un simplu deziderat.

Erik Luhrs mai are multe alte idei valoroase si neconventionale in cartea lui care este disponibila pe Amazon.


- Posted using BlogPress from my iPad

miercuri, 25 mai 2011

Nepotismul este firesc. Uneori poate fi benefic.

Nepotismul nu este caracteristic numai sectorului public. Sigur ca nepotismul pe bani publici este cel mai vizibil si mai enervant: ministrul care isi numeste verii si finii in functii publice, senatorul care negociaza un post de conducere pentru fiul sau imberb si proaspat iesit de pe bancile scolii etc.

Oamenii se revolta in fata acestor cazuri, in special pentru ca le insulta simtul de justitie. Contribuabilii ar dori sa vada un fel de meritocratie instituita in sistemul public, iar dorinta lor este perfect legitima atat timp cat sectorul public plateste salariile din banii asigurati de cetateni.

Dar cum impui o meritocratie, cand natura umana ne face sa fim inclinati natural spre nepotism? Studiile arata ca parintii care au in gospodarie atat copii procreati de ei, cat si copii adoptati, sau rezultati din casatorii anterioare ale partenerului de viata, au tendinta sa isi piarda rabdarea mai repede cu acestia din urma. Suntem programati genetic sa avem grija de propriile progenituri, care promit sa ne transmita genele mai departe.

Reguli exista, iar democratiile mai vechi au aratat o oarecare eficienta atunci cand regulile s-au impletit cu transparenta, dar nu exista succese 100%, pentru ca asta e natura noastra, umana.

Singura masura 100% garantata este ca posturile respective sa nu mai fie in sectorul public, ceea ce se poate asigura in mare masura privatizand toate sistemele care nu trebuie neaparat sa fie administrate de stat.

Nepotismul exista insa si in companiile private: majoritatea firmelor de familie practica o forma sau mai multe de nepotism: sotul / sotia antreprenorului care ocupa un post important, cheie in companie; angajarea copiilor si rudelor in companie; succesiunea dinastica la conducerea afacerilor familiei etc.

Un prieten german a parasit compania in care s-a angajat dupa facultate, pentru ca nu mai putea progresa: la 30 de ani era director de export si raporta directorului general, care era ginerele fondatorului companiei si mai avea cel putin 20 de ani de activitate pana la pensionare. Patronul mai avea un al doilea ginere care era director tehnic, iar ambele familii aveau copii.

Nepotismul in sectorul privat poate avea si efecte benefice:
- atasament superior fata de afacere din partea familiei
- incredere mai mare intre membrii conducerii companiei
- lucrand multi ani in aceeasi companie, crescand practic in companie, se face un transfer de know how de la o generatie la alta si se acumuleaza cunostinte unice

Principiul lui Peter spune ca fiecare avanseaza pana la limita incompetentei sale. Cum rudele ocula pozitiile superioare in baza legaturilor de rudenie, ceilalti sunt obligati sa ramana la un nivel ierarhic inferior limitei lor de competenta, adica in teritoriul in care sunt competenti.

Pentru sectorul public insa nu exists scuze: putem intelege resortul nepotismului, dar nu este acceptabil.


- Posted using BlogPress from my iPad

vineri, 20 mai 2011

Practica ne face perfecti, nu pregatirea

I-am spus ca nu va reusi niciodata sa-si atinga cota daca nu obtine leaduri noi si nu va obtine leaduri daca nu va incepe sa dea telefoane nesolicitate potentialilor clienti.

Si-a facut o lista cu potentiali clienti acum doua zile. Ieri si-a facut un "script" si l-a exersat toata ziua. Azi ma astept sa nu mai aiba alta scuza si sa-l gasesc sunand. Ei bine, nu: acum "face research", adica se uita pe site-ul companiilor pe care le va suna, cauta pe Google si citeste prin ziare. Il intreb de ce nu suna si-mi spune ca e un perfectionist, ca nu va suna pana cand nu va fi pregatit perfect.

Am mai vazut asta: daca il las asa, va trage de timp pana aproape de exasperarea mea: cand va simti ca il dau afara daca nu suna, abia atunci va suna. Daca telefonul va suna de 3 ori si nu ii va raspunde nimeni, va inchide si va pretinde ca a sunat. Cand va incepe totusi sa sune, va face pauze lungi intre telefoane si va face din nou "research". Daca va da 6-8 telefoane in 8 ore de munca, va fi bine.

In cursul meu de "telemarketing" facem o zi de teorie si pregatire, iar a doua zi facem numai practica. De fiecare data sunt nevoit sa exercit o presiune formidabila asupra cursantilor pentru a incepe sa sune clientii. Cand o fac, primele telefoane sunt de obicei slabe: vocea le tremura, sunt neconvingatori si renunta la primul obstacol.

Pe masura ce timpul trece insa, dau de interlocutori care sunt amabili si dornici sa ii ajute. Curand intalnesc interlocutori care chiar au o nevoie pe care ei o pot rezolva si accepta cu bucurie sa se intalneasca cu ei.
Succes dupa succes, se relaxeaza. Discursul devine coerent, vocea puternica, argumentele devin inteligente, capata umor si ajung sa se intretina cordial cu interlocutorii. Pe masura ce succesele se aduna, capata incredere in fortele proprii. Incep sa nu mai accepte sa fie blocati de cate o secretara sau subaltern si ajung tot mai des la decidenti.

Pana la sfarsitul zilei, ajung sa rafineze scriptul, sa defineasca o metoda de alegere a leadurilor si o teorie in legatura cu tipul de clienti care sunt potriviti pentru companie.

Pregatirea e buna, dar pana la un punct. Din acel punct, in care ai adunat majoritatea informatiilor necesare, numai practica te mai poate ajuta. Pregatirea e buna, cand te pregatesti pentru lupta, nu cand te pregatesti ca sa amani intrarea in lupta.

marți, 17 mai 2011

Nepotrivirea de caracter, ca sursa a esecului in vanzari

Am un cativa prieteni care sunt vanzatori de mare forta, care realizeaza targeturi de cateva milioane de euro anual.

Unii dintre acestia prefera un mediu ordonat, guvernat de reguli precise, cu departamente de sustinere pentru presales, marketing si juridic care sa functioneze impecabil.

Altii prefera un mediu orientat spre proiect, cu reguli laxe, dar centrate spre rezultate, mai putin exact, dar mai flexibil, mai antreprenorial.

Oamenii si organizatiile nu pot fi combinati oricum. Daca omul are un stil antreprenorial si-l arunci intr-o corporatie rigida, se va sufoca. Daca omul este exact ca un ceas elvetian si are nevoie de reguli, se va simti pierdut intr-un start-up antreprenorial.

Nepotrivirea dintre cultura organizatiei si preferintele vanzatorului se termina de obicei prin demisie sau demitere, chiar daca vanzatorul este profesionist iar compania competitiva.

De cate ori ne angajam, trebuie sa avem in vedere ca trebuie sa existe compatibilitate intre noi si cultura organizatiei careia ne alaturam. De cate ori angajam, trebuie sa avem in vedere potrivirea culturala a candidatului fata de organizatia noastra.