marți, 24 iulie 2012

Ocupat si inaccesibil=neprofesionist si lipsit de caracter




Tipul cu care am intalnire este un barbat imbracat business, cu toate semnele exterioare ale unuia care are numeroase responsabilitati.

A intarziat la intalnire motivand traficul. Traficul nu putea justifica intarzierea, dar m-am prefacut ca accept explicatia. A intrat vorbind la telefon si am mai asteptat inca 5 minute ca sa putem discuta.

In mod clar este nepregatit. Nu stie nimic din ceea ce ar trebui sa stie despre subiectul discutiei noastre, asa ca ii fac un scurt rezumat care dureaza insa mult pentru ca este presarat cu pauze in care vorbeste la telefon.

Cand vine vorba despre ceea ce trebuia sa fi facut in oportunitatea pe care dorim sa o abordam impreuna, aud numai justificari: a fost ocupat, au aparut urgente etc. Cand este vorba despre ce va face si ce poate face, doar cerul e limita. Sunt tot mai sceptic. Imi insira numeroasele proiecte uriase la care lucreaza si-mi vorbeste despre cat de mult succes are.

Ma gandesc ca fie minte si marile lui succese care bat la usa sunt iluzorii si el stie asta, fie proiectul meu nu va ajunge niciodata sa ii ocupe timpul. Chiar imi doresc sa am o alternativa la individul asta!

Recunoasteti personajul? E o combinatie ucigatoare de neprofesionalism si lipsa de etica. Poate ca problema vizibila este managementul prost al oportunitatilor, poate ca se arunca in mai multe proiecte decat poate face, dar problemele lui principale sunt lipsa profesionalismului si lipsa de caracter. Amintiti-va ca nu se pregateste, intarzie, minte si face promisiuni fara acoperire.

Cand dati de acest personaj, este mai bine sa va cautati alt partener / furnizor / client: cu astfel de oameni poti doar sa pierzi!


- Posted using BlogPress from my iPad

Location:Caransebes, Romania

Un comentariu:

Anonim spunea...

Hai sa iti dau si reversul acestui gen de comportament. Cu toti ne amintim de celebrele ringtone-uri de la Nokia atunci cand porneai sau opreai un 3310 sa spunem. Nimic nu poate cuceri interlocutorul in primele momente decat maxima dovada de atentie si interes: sunetul de power off.

3 ani mai tarziu citind How to Instantly Connect with Anyone de Leil Lowndes am primit o confirmare a importantei unui gest aparent marunt.